|
(foto Google) |
In urma cu cateva seri tot butonand telecomanda am ajuns pe antena 3, acolo unde era un documentar despre un calugar Arsenie Boca . Neavand la ce ma uita am lasat pe acel documentar. Am ramas foarte uimit de povestile care se spun despre el si faptele facute. Un om cu o istorie foarte mare si foarte popular printre credinciosii crestini.
"Părinte ieromonah, teolog și artist român, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus și apoi la Mănăstirea Prislop, unde datorită personalității sale veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martirii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 Km de București), supranumită Capela Sixtină a Orientului." (Wikipedia) A doua zi, dupa ce mi-am stricat ziua, plimbandu-ma prin parcul de la catedrala am dat peste o maicuta ce desfacea o coroana de flori, putin curios si atras de ce facea m-am bagat in seama cu ea. Ne-am intins la vorba si am discutat detoate. Despre mersul la biserica, parinti si chiar si despre viata sexuala. Nu parea nici batrana dar nici foarte tanara, insa vorbele pe care le spunea erau foarte adevarate. Una din vorbele spuse de aceasta si pe care nu o voi uita suna asa: "
Mana care ai crescut-o in tinerete o sa o ai sprijin la batranete"
Am stat aproape o ora de vorba cu ea. Dupa ce am vorbit si am plecat sincer m-am simtit mult mai bine si eliberat parca de ceva ce ma apasa. M-a invitat sa ma duc la spovedit. Promit sa fac acest lucru cat de curand si daca ma mai gasesc cu ea sa stau iar de vorba. Desi nu prea sunt asa mare credincios si dau pe la biserica din an in paste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu