luni, 26 martie 2012

Ziua Politiei Romane 2012

© Vali Zaharia 2012
Ca în fiecare an, în ziua de 25 martie, de „Buna Vestire” se sărbătoreşte „Ziua Poliţiei Române”.Anul acesta se împlinesc 190 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române.Urmând tradiţia istorică şi legislativă, în decursul timpului, Ziua Poliţiei Române a fost sărbătorită la diferite date, respectiv 4 noiembrie sau 8 iulie, iar din anul 2002, aceasta se sărbătoreşte pe 25 martie.Nu întâmplător s-a stabilit această zi ca fiind ziua sărbătoririi Poliţiei Române.În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu, drapelul, ce avea reprezentat pe faldurile sale icoana Maicii Domnului şi arhanghelul Gavril.Icoana înfăţişa scena biblică în care Fecioara Maria a primit vestea naşterii lui Iisus prin arhanghelul Gavril. Atunci, voievodul a pus una dintre cele mai importante instituţii ale statului ( Agia) , sub ocrotirea Fecioarei.Acest moment de sărbătoare reflectă istoria unei instituţii care, de atâta vreme este pusă în slujba cetăţeanului. Ziua politiei a fost sarbatorita si de Inspectoratul Judetean de Politie Ialomita sambata 24 martie in parcul mare din municipiul Slobozia. Participantii au avut ocazia sa vada demonstratii ale Serviciului de Interventie Rapida, ale  serviciului Criminalistic dar si ale motociclistilor din cadrul Brigazii Rutiere.

Un comentariu:

  1. Ti'ai facut "temele" :> nu stiam istoria de la inceput:-? . Cat despre poze...sunt facute de cineva cu toate actele in regula, deci nu pot spune decat ca sunt foarte reusite:>

    RăspundețiȘtergere